Cum sa obtii permisul de conducere in 5 pasi

Dintodeauna mi-am dorit sa fiu sofer si sa conduc masina, inca de cand eram la gradinita si le luam masinile baietilor si ma jucam cu ele (in loc sa ma joc cu papusile, ca orice fetita). Din Amintiri din copilarie: imi aduc aminte si cu ce tip de masina ma jucam (era un Audi negru lung) si ca intr-o zi tata imi adusese o masina pe marimea mea sa conduc pe afara, facusem senzatie printre copiii aflati in fata blocului, pe vremea aceea.
Anii au trecut, ajunsa la maturitate tot mai mult imi doream sa fiu sofer asa ca m-am hotarat sa “dau de permis”. Din propria experienta, va spun ca nu a fost greu ci dimpotriva, e chiar usor daca urmati acesti pasi:

1. Invatati, invatati invatati! Ca bine spunea Lenin, asa va spun si eu voua: sa invatati temeinic legislatia (atat Codul Rutier cat si legislatia explicata) si apoi puteti trece la rezolvat chestionare. Trebuie sa raspundeti corect la minim 22 de intrebari din 26. Va recomand sa faceti chestionare pe site-ul Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor,  drpciv.ro, iar pentru intrebari gresite va puteti verifica pe site-ul e-drpciv.ro.
Cateva sfaturi pentru proba teoretica in cadrul examenului auto in vederea obtinerii permisului de conducere: sa raspunzi cu atentie (citeste si de 5 ori intrebarea, posibil sa gasesti raspunsul in intrebare, la fel si-n cazul variantelor de raspuns), cu rabdare (ai la dispozitie 30 de minute pentru rezolvarea chestionarului plus optiunea “Raspund mai tarziu”, deci nu te grabi!), sa fii calm (sa nu fii stresat, nervos sau agitat), sa fii concentrat (o simpla intelegere gresita al unui sens al cuvantului iti poate aduce un raspuns gresit, deci concentrare maxima) si sa raspunzi din punct de vedere logic (cum ai proceda corect in situatia data).
Numai asa vei obtine calificativul “Admis” la proba teoretica.

2. Exerseaza! Fie ca te afli la volanul masinii, in timpul orelor de instructaj, fie ca te afli in dreapta soferului, observa, aplica si exerseaza ori de cate ori ai ocazia, tehnici de conducere ale unui autovehicul. Vei vedea ca cu timpul iti vei forma propriul stil de conducere. Poti exersa in afara orelor de conducere,pe masina (sa fie acelasi tip de masina pe care dai scoala)unei rude sau a unui prieten, in locuri special amenajate sau pe drumuri de tara. Succesul la proba practica consta in exersarea abilitatilor si tehnicilor de a conduce masina.

3. Pastreaza secretul! Nu trebuie sa stie toata lumea ca tu faci scoala de soferi pentru ca este posibil sa intampini obstacole/piedici din partea acelor persoane sceptice, negativiste, carora le e teama de sofat sau au impresia ca sofatul este echivalent cu accidente de circulatie. In niciun caz sa nu te destainui acestor persoane. Eventual poti spune secretul numai persoanelor apropiate care au fost tot timpul alaturi de tine, te-au sustinut, te-au motivat, acelora care cred in tine si in reusita ta.
Tineti aproape persoanele optimiste si care gandesc pozitiv, ca tine.

4. Relaxeaza-te! S-a demonstrat stiintific ca oamenii care stiu sa se relaxeze sunt mult mai detasati si optimisti, fericiti si traiesc mai mult. Asa ca pentru a-ti regasi buna dispozitie cu o zi inainte de examen (proba teoretica/practica), relaxeaza-te, fa ceea ce iti place: fie ca e vorba de un concert cu formatia ta preferata, fie ca practici sportul tau preferat, fie ca gatesti din pasiune sau mergi la o sesiune de shopping. Te vei incarca cu energie pozitiva si vei avea un tonus de invidiat. Iar la finalul zilei, sa te culci cu un pic mai devreme pentru a avea organismul odihnit si mintea relaxata, inainte de examen!

5. Gandeste pozitiv! Si as adauga: si roaga-te, pentru ca nu poti sa stii ce putere are rugaciunea, pana nu te rogi cu credinta puternica.  Rugaciunea are efecte pozitive nebanuite, te purifica, te inalta, iti confera o liniste si o pace interioara, te face increzator (nu vei mai avea emotii) iar Cel de Sus iti va fi alaturi de tine, in ziua examenului.
Gandirea pozitiva este cheia succesului in viata si absolut necesara in indeplinirea dorintelor tale, care la randul lor sunt ganduri bune, pozitive si frumoase. Deci, nu te gandi negativ, nicio clipa, iar sintagmele in genul “daca..” nu isi au rostul.
Gandirea pozitiva este insotita de vizualizare, si inca una pozitiva. E important sa vizualizezi pozitiv in toate detaliile ziua in care urmeaza sa dai examenul, de la faptul ca esti pregatit si increzator, modul in care te imbraci pana la modul in care te comporti, reactionezi si actionezi.
Ai vizualizat pozitiv? Foarte bine, asta inseamna ca te afli deja in ziua in care dai proba practica. Politistul tocmai ti-a preluat dosarul si urmeaza sa pornesti la drum. Ce isi doreste examinatorul de la tine? Sa fi politicos si respectuos, sa conduci cu atentie,regulamentar, responsabil si preventiv.  Ai condus asa? Perfect. Nu-mi ramane decat sa-ti spun: “Felicitari! Ai obtinut permisul de conducere.”

Acum ca esti sofer vreau sa-ti reamintesc sa conduci la fel de responsabil si preventiv cum ai fost invatat, sa nu te cuprinda mania vitezei sau a superioritatii, tine de educatie si bun simt sa nu aduci injurii celuilalt participant la trafic, “sa nu tai fata cuiva”, sa nu claxonezi fara motiv grabindu-l pe cel din fata ta. Tine de simtul raspunderii sa conduci avand centura de siguranta, sa nu folosesti mobilul cat timp te afli la volan (doar pe handsfree)sa nu faci manevre periculoase ce i-ar pune in pericol pe ceilalti participanti la trafic.Toate aceste comportamente inapropiate la volan duc inevitabil la accidente de circulatie.

Cum ar fi daca doi soferi ar sti ce urmeaza sa se intample in momentul in care au un accident, probabil ar fi dat timpul inapoi si ar fi fost mai atenti, asigurandu-se, acordandu-si prioritate. Foarte ingenioasa campania din Noua Zeelanda, dur si direct mesajul, o secunda de neatentie poate duce la un accident inevitabil care nici timpul nu-l mai poate da inapoi.

Urmatoarea campanie de constientizare cu privire la purtarea centurii de siguranta, sigur iti va da fiori, dar in acelasi timp iti transmite un mesaj cat se poate de responsabil: Poarta centura de siguranta, ea salveaza vieti si suflete!

O alta campanie atrage atentia asupra utilizarii telefoanelor mobile in timpul sofatului, o greseala ce te poate costa o viata! Asa ca: Nu folosi mobilul in timp ce conduci masina, pentru ca iti poate distrage atentia, care de cele mai multe ori duce la pierderea persoanelor dragi tie:

Si ar mai fi campanii de responsabilizare a soferilor dar sunt extrem de socante si au un impact emotional puternic asupra celui care le vizioneaza. Mesajul tuturor acestor campanii de prevenire a accidentelor rutiere este unul foarte clar: Ca sa evitati accidentele, conduceti preventiv si responsabil!

Va doresc sa conduceti pe drumuri bune cu sosiri incununate de succes! 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s