Miscarea face bine, nu si consumul exagerat de Coca-Cola

Mi se intampla foarte rar sa privesc pana la capat reclamele ce se deruleaza  pe youtube si totusi intr-una din zilele acestea am urmarit un clip publicitar ce mi-a atras atentia (ca de obicei), ce m-a impresionat spre finalul lui prin mesajul  transmis, de altfel destul de emotionant. Este vorba de cea mai noua campanie marca Coca-Cola: „Miscarea inseamna fericire” ca parte dintr-un program global al brandului de lupta impotriva obezitatii si a lipsei de miscare.

Noua campanie de la Coca-Cola transmite un mesaj simplu si clar: miscarea inspira oamenii să fie mai fericiti, sa imparta momente unice alaturi de cei dragi si sa urmeze un stil de viata activ si echilibrat. De asemenea, pe langa miscare, echilibrul energetic presupune si alegeri alimentare rationale. Sunt de acord cu mesajul campaniei si initiativa e una chiar laudabila.
Inca o data, prin lansarea ulimei campanii de comunicare, reprezentantii Coca-Cola s-au asigurat ca toate actiunile de marketing “sunt filtrate prin valorile de baza ale companiei, adica fericire, optimism, amuzament, momente simple de placere, autenticitate si exaltare”. Bun, brandul este foarte cunoscut la nivel mondial, datorita iscusintei oamenilor de publicitate ce creeaza campaniile acestui brand. Dincolo de lumea minunata si magica creata in jurul acestui brand se afla un adevar intunecat despre riscurile pe care le prezinta consumul exagerat de Coca-Cola, care unele cazuri poate fi letal.

Si daca tot suntem la acest capitol: as veni cu o propunere, ar trebui ca brandul Coca-Cola sa faca campanii de constientizare a consumului excesiv de Coca-Cola cat de mult dauneaza grav sanatatii!

Stiti ce se intampla cu organismul omului dupa ce consumati o doza de 330 de ml de Coca-Cola dupa 45 de de minute? Iata ce se intampla (potrivit medicului Laurentiu Craciunas) : Dupa ce cofeina este absorbita complet in organism, ti se dilata pupilele, creste presiunea sangelui determinand ficatul sa transmita o cantitate enorma de zahar in sange. Iar la nivel cerebral,  receptorii, din creier, pentru adenozina sunt blocati, impiedicand starea de somnolenta. Apoi organismul creste sinteza de dopamina stimuland centrii placerii din creier. Este acelasi mecanism de functionare ca si in cazul actiunii heroinei ( deci practic, e ca un “drog”)  Pe masura ce agitatia din tine se linisteste vei incepe sa ai scaderi ale glicemiei si astfel vei deveni iritabil si/sau apatic.

Este bine de stiut ca, Coca-Cola e extrem de nociva mai ales prin combinatia de: zahar mult, acid fosforic si cofeina, ingrediente ce se regasesc in reteta faimoasei bauturi carbogazoase.

Probabil  ca va  sunt deja cunoscute clipurile virale cu experimente cu Coca-Cola, mai ales cele in care sunt combinate Cola-Cola cu Mentos, combinatie exploziva la propriu si la figurat incat rezulta adevarate “bombe” sau rachete, dupa cum puteti vedea, in cele ce urmeaza:

Nu e de gluma cu consumul de Coca-Cola, chiar si medicii ne avertizează asupra efectelor adverse de la cofeina din cola:  insomnie, tremuraturi, tahicardie. Mai mult de atat, de la consumul in exces de Coca-Cola pot aparea dezechilibre psihologice care pot duce la: dependenta din cauza cofeinei, insomnie, schimbări bruste ale dispozitiei, depresie, hiperactivitate. Mai apar efecte cardiovasculare, si anume: batai neregulate ale inimii, stres al inimii, contractarea vaselor de sange, cresterea presiunii arteriale. Dupa cum ati observat, consumata in exces, Coca-Cola e extrem de nociva pentru organismul nostru.

Va spun sincer ca am trecut prin aceste stari, pentru ca am fost dependenta de Coca-Cola, si in prezent foarte rar mai beau, poate la ocazii sau chiar de sarbatori, pentru ca altfel imi dauneaza – cafeaua de dimineata am inlocuit-o cu Inka, o alternativa gustoasa la cafea, un produs natural din cereale care are aspect de cafea si unde mai pui ca este savuroasa.

In final, va recomand sa beti cu moderatie bauturile din cola sau daca puteti, evitati sa le consumati, inlocuindu-le cu apa plata sau minerala! 🙂

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s